Dinamo respira...

Spre deosebire de celelalte echipe romanesti, Dinamo a reusit, din nou, sa iasa in evidenta. Si, din nou, nu prin performante ca pe vremea lui Dudu Georgescu, Lucescu, lui Florea Dumitrache, ci prin scandaluri, batai, nervi si presiune la cote maxime. Presupun ca ati aflat cu totii ce s-a intamplat joi seara pe stadionul din Stefan cel Mare, dar eu nu am sa fac "treaba" presei, ci am sa va povestesc cum am trait acea zi. O zi din viata unui dinamovist, ce a renuntat la banii pentru tricou si alte chestii pentru a-si cumpara bilet la peluza la meciul cu Slovan.
Vine si ziua de joi. De dimineata emotiile ma cuprind si nerabdarea isi face simtita prezenta. Orele trec cu incetinitorul. Ora 1..ora 2...ora 3..ora 4 si ora 5. Gata! E timpul sa ma pregatesc. Scot fularul si steagul si ma pregatesc. Ma pregatesc de o Victorie ce ne va face sa cantam iar in metrou: Dinamo forta Dinamo.
Ajungem la stadion si dupa o mica escala, ne decidem sa intram. Ce imi sare in ochi? Aglomeratia de la porti ce ma bucura sperand ca azi vom face o atmosfera de neuitat. Imi iau locul in peluza si astept inceperea meciului. Si astept si astept.
Fluierul de start al arbitrului aduce de la sine si inceputul incurajarilor pentru echipa favorita. Toata peluza intr-un cor striga: aleo aleo CATALIN HALDAN inseamna Dinamo!!.
Simteam ca sa prabueseste stadionul, atmosfera frumoasa, noi cantam, cand...deodata se face liniste. Nu.. nu am obosit ci..cehii inscriu. Debusolati sau nu, continuam sa cantam: Pe ei pe mama lor! Criticile la adresa jucatorilor incep sa se auda din ce in ce mai pronuntat, dar reusim sa ii acoperim cu scandarile noastre. Prima repriza se termina cu acelasi scor:0-1. Nu conteaza revenim noi si le dam 3, ca in meciul cu Omonia de acum cativa ani. Asa ne ziceam in sufletele noastre. Repriza a 2a incepe..fara Danciu care a jucat cu infiltratii, dar care nu a mai rezistat. Pentru inca o data respectul meu fata de Danciulescu ma face sa il aplaud.
Minutele treceau si Dinamo nu reusea sa se aproprie de poarta adversa..dar noi cantam ca in primul minut. Cand credeam ca vom egala.. iadul se dezlantuie. Cehii ne inscriu si al 2lea gol si de aici totul ia o turnatura neasteptata. Nervii intinsi la maxim fac ca suporterii de la peluza unde stateam si eu sa rupa gardul si sa intre pe teren. Atunci mi-am dat seama ca se va termina nasol. Am mai asteptat putin si cand am vazut ca jandarmii vin spre noi am luat-o la fuga prin spatele stadionului. Nu stiam unde ma duc, dar stiam ca vreau acasa sa imi deplang soarta de dinamovist..Dupa ce am luat-o prin terenurile de antrenament dau de iesire si ma duc spre metrou. Aici ma reintalnesc cu cei cu care am plecat la stadion si asteptam metroul ingandurati..inca o seara esuata( dar care avea sa nu se termine aici).Schimb metroul la victoriei si il astept pe cel de eroii revolutiei. Urc in el. Plin full metroul de dinamovisti. Metroul tristetii as putea spune. Vorbind despre meci ajungem la Piata Romana. Se deschid usile si deodata..incepe partea a 2a a iadului din acea seara. Fara sa clipesc imi dau seama ca nu mai am steagul la mana si in secunda 2 imi dau seama ce se intampla. Spurcatii ne-au atacat..Dupa un picior luat in spate reusesc sa ies din metrou, calcand pur si simplu pe alti oameni speriati. Era o degringolada totala, deoarece galeria stelei nu s-a luptat cu galeria lui Dinamo, ci cu suporterii lui Dinamo, cei care merg pe stadion sa vada un meci, nu sa se bata cu galeria adversa. Intr-un final ies la suprafata si alerg spre universitate. Vazand ca sunt cativa in spatele meu o iau pe o straduta, sperand ca asa voi scapa. De unde..ca ma prind si ma iau la intrebari: "De ce alergi mah aa?" "Ia zi ce esti". Ca sa scap am zis ca nu am nici o treaba cu ce s-a intamplat si ca m-am speriat si astfel m-au lasat sa plec. Speriat si cu adrenalina la maxim pur si simplu am uitat unde sunt si am bantuit vreo 20 de minute pe strazi pana cand am iesit la sala palatului de unde am luat un taxi spre casa...
In sfarsit ajung acasa..totul se termina. Ajung acasa si imi pot pune gandurile in ordine zicand ca asa ceva nu s-a intamplat. Sting televizorul. Nu am nevoie sa vad... am trait..

Dinamo-unde esti Dinamo?

Asta mi-am tot zis in minte pana sa adorm. Unde e victoria impotriva lui Everton cu 5-1, unde e repriza cu Manchester cand conduceam cu 1-0, unde e victoria cu leverkusen(2-1). Tot ce imi vine acum in minte sunt esecurile cu 17 nentori, elfsborg, nec si mai nou..slovan.
Dimineata vine, imi iau inima in dinti si zic: asta e inca o infrangere..inca o umilinta..
Dinamo e in coma...noi respiram pt el..cu ajutorul nostru respira.
Asa ca sa nu cumva sa inceteze unul sa respire pt Dinamo, pentru ca va muri. Haldan inca respira de sus sa tineti minte..